Al meu...


Trebuie să vă împartaşesc ceva şi o voi face făra introduceri, fară a spune ce zi a fost, dacă a plouat sau nu şi fară a povesti ce s-a mai intamplat pe la şcoală.De ce fac asta?pentru că sunt atât de nerabdătoare să povestesc ce am paţit încat nu mai conteaza nimic altceva din ziua de azi.
Mergeam singură pe drumul ce mă duce de fiecare dată acasă, visam, iar caştile din urechi mă protejau de zgomotul infernal al maşinilor ce treceau în viteza, lăsându-mă in urma lor.
Trebuie să menţionez că ultimul lucru pe care mi l-am dorit era să mă îndrăgostesc, sa iubesc(din nou!).
Dar i-am simţit atingerea protectoare, caldă, blândă si plină de iubire. Un fior a străbătut întreaga-mi fiinţa şi am tremurat vizibil pentru câteva secunde. Am închis ochii. Am savurat fiecare clipă magică ce trecea şi îmi doream să nu se mai termine.Nu puteam cere nimic mai mult.Era tot ce aveam nevoie în acea zi.
După acele puţine clipe de placere... mi-a fost furat...de umbre. L-am pierdut pentru câteva minute(pareau că nu se mai termină!), apoi s-a intors la mine şi m-a insoţit până acasă.
Ştiu că e imposibil să te vad şi să te simt pe cât de mult aş vrea, dar mai stiu şi că eşti întotdeauna acolo pentru mine şi că nu vei pleca niciodată...pentru că nu ai unde.Te voi regăsi mereu, ratăcit în adâncul şi îndepărtatu cer . Te iubesc pentru că tu nu ai cum să mă dezamăgeşti, tu nu ai cum să mă faci să plag, iar asta...e tot ce-mi doresc. Eşti al meu! Eşti soarele meu!