Suflete în derivă

Fănel, pe numele lui de botez Ştefan Apetrinei, era un bărbat la vreo treizeci de ani care în viaţa lui nu cunoscuse niciodată plăcerile carnale. De mic crescuse într-o familie religioasă, cu reguli stricte în ceea ce priveşte relaţiile intime cu o femeie. În viziunea părinţilor, femeia nu era decât o unealtă a diavolului, menită să-i ducă în ispită pe bărbaţii slabi şi fără apărare. Numai simplul fapt de a privi o femeie, cu formele dezgolite, îl făcea pe Fănel să-şi plece ochii în pământ, ruşinat de gândurile păcătoase care nu-i dădeau pace inimii. Şi totuşi, fără să ştie cum, Mioara, vânzătoarea de la non-stop-ul de lângă şcoală, îl făcea unoeri să-şi piardă cumpătul şi să simtă fiori în întreg corpul, atunci când îl întreba:„Cu ce te servesc azi, Fănele?”. El îngăima un neînţeles „Lumânări”, plătea şi ieşea repede din magazin, ca nu cumva Mioara să aibă timp să-i mai adreseze şi altă întrebare. Apoi se oprea în livadă, după pruni, şi stătea ore în şir, spionându-i fiecare mişcare şi fiecare zâmbet pe care ea îl adresa clienţilor de peste zi. Mioara nu era o frumuseţe, aşa cum văzuse el într-o revistă pe care poştaşul o lăsase din greşeală pe veranda casei sale, în loc de cea a vecinului Grigore. Avea pistrui pe faţă, buzele subţiri, niciodată date cu luciu, părul roşcat strâns în coamă de cal la spate şi ros la vârfuri, era scundă şi cu semne accentuate de obezitate. Dar senzaţia pe care o avea la vederea ei nu se compara cu nimic altceva. Se bâlbâia când se aflau faţă în faţă, îi evita ochii verzui, cu nuanţe de gri, tremura şi se înroşea, ca un adolescent. Apoi brusc îşi amintea sfatul mamei, fanatică înrăită împotriva femeilor, pentru care toate nu erau decât "curve care vor să-şi bată joc de mintea, sufletul şi averea bărbaţilor". Aşa se făcea că, în fiecare sâmbătă când venea să cumpere lumânări pentru biserică, Fănel pierdea ore întregi, ascuns în livada şcolii. Noaptea, strâns în pat cu plapuma, şi-o imagina pe Mioara cum îi atinge degetele în momentul în care îi întindea banii peste tejghea, cum îi simţea pielea catifelată a palmelor. Frisoane cumplite îl măcinau şi se trezea dimineaţa în zori transpirat, alb la faţă, de îi aduseseră părinţii până şi doctorul, de teamă să nu aibă cumva vreo boală nimicitoare. Avea o boală, a iubirii, care îi sfârteca sufletul în fiece secundă care trecea departe de Mioara. Nu avea însă pe nimeni căruia să-i împărtăşească emoţiile sale. Părinţii, cu atât mai mult, nu l-ar fi putut înţelege şi l-ar fi blamat pentru intenţia de a păcătui, fie şi numai cu gândul, împotriva Domnului, păstorul celor pământeşti. Dar astăzi Fănel avea alte gânduri: voia să-i mărturisească Mioarei iubirea lui ascunsă, şi să fugă cu ea în lume, undeva, unde să nu-l mai poată ajunge niciodată muştruluiala şi vorbele de ocară ale mamei. Şi dacă Dumnezeu îl va pedepsi poate pentru îndrăzneala lui, o să suporte povara mai degrabă decât viaţa fără femeia care îi făcea sângele să pulseze în vene. Ascunse repede lumânările în scorbura unui prun şi, când o văzu că vine pe cărarea dinspre şcoală, îi aţinti calea. "Seara bună, Fănele. Ce faci aici, nu eşti la liturghia de seară?", zâmbi ea, uitându-se la ceas. Fără vreun alt răspuns, Fănel se năpusti asupra ei, o lipi cu spatele de gard, şi îşi împreună, stângaci, buzele de buzele ei, aproape muşcându-le. Îşi puse mâinile mari şi butucănoase peste sânii firavi, care se zbăteau în strânsoarea bluzei, şi îi apăsă atât de puternic încât, pentru o clipă, Mioara crezu că se sufocă. "Fănele, dă-mi drumul, că o să spun la toată lumea în sat ce pervers eşti. Sunt fată mare, nu curvă, ca altele...". Brusc, mintea lui Fănel se înceţoşă şi chipul Mioarei începu să se deformeze, luând locul chipului mamei sale, schimonosită de vorbe care îi aduceau în auz păcatul suprem al preacurviei: "Fănele, nu-i da drumul, că o să spună la toată lumea în sat ce pervers eşti. Nu e fată mare, e curvă, ca toate celelalte...". Mâinile se strânseră în jurul gâtului Mioarei şi, deşi fata nu mai răsufla, Fănel o lovi cu capul de stâlpul gardului, până când sângele păcătos ţâşni, împroşcându-i faţa. Îi dădu drumul în buruienele înalte, merse grăbit la scorbura prunului să-şi ia lumânările şi o porni spre biserică. Liturghia începuse de jumătate de oră. Era sărbătoarea de Sfânta Maria.


sursa : http://newmindtm.blogspot.com/

Ce`am facut?

M`am relaxat, am lasat timpul sa`mi spele ranile si sa`mi duca gandurile rele departe. Am renuntat sa`mi fac rau, am uitat sa plang, am incetat sa ma uit in jur. Exist eu si cei pe care ii iubesc PUNCT. Am luat cei 18 ani si mi i`am trecut in buletin (doar acolo). Mi`am strans toate amintirile, le`am legat cu o sfoara si le`am pus cu grija de`oparte astfel incat nimic sa nu le pateze sau sa le strice. Am invatat multe in ultimele luni, iar ceea ce consider eu ca a fost cel mai important e ca daca nu sti cand sa te opresti (din orice) ajungi nu tocmai bine. Din fericire eu nu am problema asta si sunt mandra de mine. Ma bucur enorm ca am fost in stare sa invat singura! da,singura! ... chiar puteam deveni ORICE FEL de persoana. Iar tie, inger, nu pot decat sa`ti multumesc mereu!

http://omulpacii.wordpress.com/ Despre articolul "Egoismul la parinti"

Da! aprob tot ce a spus bunul meu prieten si continui cu specificarea ca nu generalizez si ca STIU ca exista si alt fel de parinti, deci eu ma adresez doar celor care se regasesc in aceste randuri.

Sunteti egoisti pentru ca nu ascultati! Nici macar nu incercati sa va intelegi copilul si Doamne ca numa` el stie ce simte si cat de intens simte schimbarile aduse de adolescenta si de tot ce ia amploare in jurul lui. Voi, parinti, intelegeti odata ca ati trait alte vremuri si nu aveti de unde sa stiti. Asa ca aplecati urechea si ascultati bine ce spune "al/a mic/mica". Sa va arat cat suntem de diferiti? Pai e simplu. Spre exemplu, daca eu vad pe strada un tip cu creasta rosie in cap spun "ce tare" sau poate nici nu`l observ. Daca un parinte il vede ce spune "Doamne ce lume nebuna". Pe mine nu ma impresioneaza doi gay tinandu`se de mana in public, o mama isi face cruce si scuipa in san. Pe mine nu ma intereseaza ce crede lumea despre mine si nu`mi traiesc viata in functie de barfele vecinilor, in schimb ei... se feresc mereu sa nu intre in gura lumii. Nu ma intereseaza nimic despre nimeni atata timp cat nu ma afecteaza!

Nu ai de unde sa sti ce`i mai bine pentru copilul tau daca nu`l cunosti, si nu ai cum sa il cunosti daca nu il asculti! Mi se pare normal ca, copiii sa faca greseli pentru ca sunt la varsta la care invata, dar asta nu inseamna ca trebuie sa`i indepartezi sau, vezi doamne sa nu mai vorbesti cu ei (pentru ca da, exista parinti care`si pedepsesc copii tratandu`i cu indiferenta, in loc sa le explice si sa`i invete...pai nu te supara dar cine e copil in situata asta?!) Lasati`va copilul sa faca ce simte pentru ca e viata lui si trebuie traita de el dupa bunul lui plac nu dupa al vostru!