Mi`a amutit gandul, dar sufletul continua sa tipe, nu stiu de ce, dar il aud. Mi`e teama sa il las sa strige prea tare, as vrea sa ii infund "gura" cu ceva. Poate cu un vers, poate cu o proza sau o melodie, dar toate sunt triste, si versul si proza si muzica! Totul sfideaza si totul plange in jur; si cerul plange, parca ploua incet, incet ca un dor de lacrimi, dar nu vreau sa plang, nu vreau sa fiu trista. As vrea sa ma creada si sufletul cand spun asta, dar cum sa dictezi sufletului partituri pe care el le stie deja pe de rost? da, ce ironic...
Am sa incerc atunci sa visez,sa visez dorul de tine si dorul de noi, dorul de zambete si de bucurii neterminate, de glasul care se aude ca un clopotel de vorbele calde, am sa incerc sa adorm din nou....poate o sa ma trezesc zambind, sau poate am sa uit ca am adormit plangand. cine stie? sau poate am sa ma trezesc, iar lacrima nici macar nu va exista, totul ar fi un cosmar demult trecut, iar zambetul acela cald ma va invalui si imi va arata ca de obicei ca totul trebuie sa fie bine, ca viata trebuie sa fie frumoasa, viata nu este doar cadere, iar caderea nu e intotdeauna ceva rau. Soarele mai si rasare nu doar apune, iar ingerii chiar exista, si cand nu ii vezi, ii simti...
Da, buna ingerul meu! ma bucur ca existi...
No comments:
Post a Comment