La dublu

Se simtea o tensiune negativa in aer de cateva zile, deja. E clar… Subconstientul ei, spre deosebire de ea, stia, simtea si se zbatea in carapacea lui. Auzise si ea ceva agitatie acolo sus, dar era sigura ca face zarva pentru nimic asa ca nu l-a luat in seama. Probabil ca ar fi zbierat la ea daca ar fi putut… dar nu-i ramanea decat sa se invarta nervos in cerc. Inainte de a-i fi adusa vestea care nu era nici o noutate pentru el, s-a inteles cu Somnul si l-a convins sa-i trimita o imagine a unui viitor neimplinit. Credea ca isi va ajuta “stapana” cumva… Apoi, pe cat de frumos a visat, pe atat de nemilos a fost trezita la o realitate pe care nu credea s-o cunosca vre-odata. A fost de ajuns o conversatie de cateva secunde pentru a o dobori la pamant. Rauri croite din lacrimi necontrolate izbucneau din ochii si sufletul ei. Era ratacita in propria-i persoana. Nu putea gandi, creierul ei ignora cu desavarsire tot ce a auzit. Nu se puteam calma si tot ce-si dorea era sa se intorca in visul ei. Nici vorba de asa ceva, asa ca nu avea altceva de facut decat sa se lupte cu ceea ce ii iesise in cale. Dar ea pierdu-se o parte din ea, odata cu pierderea celui care o indruma mereu, ii era frate, prieten si suflet pereche(lucru pe care l-au descoperit amandoi prea tarziu). Cum te lupti cu asa ceva? Imaginile, vorbele, gandurile si hohotele de plans din urmatoarele zile nu erau altceva decat sare aruncata peste rana ei proaspat deschisa. Timpul nu a asteptat pe nimeni, de ce ar face o exceptie pentru ea? Au trecut luni multe si grele pana cand a fost capabila sa se uite spre cerul senin si sa inlocuiasca ochii inlacrimati si plini de durere cu un zambet cald.

Stie ca el o iubeste si ca o va astepta cu bratele deschise, si mai stie ca acum trebuie sa-si traiasca viata dublu.